Dragii mei dragi, zilele trecute am avut deosebita placere sa o intalnesc pe Diana, o tanara artista, un spirit creator dornic sa isi dezvolte potentialitatile.


La un pahar de vorba am povestit despre viata in culori deschise, am schimbat emotii pozitive si ganduri creative.


Mi-am aruncat privirea stangace asupra catorva randuri scrise de tanara domnisoara. Aceste scrieri au declansat instantaneu un zambet in adancul fiintei mele.


Iata si gandurile Dianei, sper sa va mangaie placut privirea si simtirea.




Primul gand:




,,Omul nu este propriul lui prezent, el este propriul sau viitor.” Constantin Noica



"Tot ceea ce realizeaza omul îi ramâne pentru viitor caci prezentul este doar un paradox. E simplu de explicat: astazi, 31 mai 2009 am început sa scriu discursul de tip argumentativ pe baza citatului de mai sus. Pâna acum nu am facut mai nimic interesant, dar pot spune ca ieri, 30 mai 2009, a fost trecutul, astazi prezentul, iar mâine, 1 iunie, viitorul, în care cel mai probabil mi se va citi argumentarea. La fel, se poate afirma ca trecutul meu e prezentul vostru, dar dupa ce termin de scris va fi si trecutul meu.Mâine ziua de astazi nu se va mai putea numi prezent, deci e un fel de teorie a chibritului… Marti 2 iunie 2009 va fi viitorul…deci, tragând niste concluzii, unde e minunatul prezent? E clar, fiecare om are un prezent scurt ce trece repede ca o clipire a ochilor. Sau pur si simplu îsi decide anumite limite...prezentul sa fie: adolescenta, acest minut, acest an, acest deceniu, etc ...pentru mine ramâne acelasi paradox. Pâna si alegerile au trecut, prezent si viitor. Viata este viteza…sa nu ne oprim niciodata!Alegerile vor fi mereu multe, pornind de la gânduri zilnice, simple, obisnuite, cum ar fi: ,,Sa merg sau nu la scoala?”; ,,Sa îmi fac sau nu tema?” etc…Deci, analizând cu atentie lucrurile, traim într-o lume la fel de egoista ca prezentul ce fuge de noi si aceleasi alegeri foarte importante pentru viitorul nostru. Destinul are importanta lui, iar cursul vietii va fi asa cum e normal sa-l parcurgem, usor sau greu…Prezentul e ca distanta dintre nisipuri în desert, are doar un singur scop: sa paraseasca trecutul si sa îndrume spre un viitor perfect luminat.Viata este cadoul sufletului, un lucru oferit cu libertatea de a-l dezvolta asa cum ne dorim.Trecutul se uita, prezentul se traieste, iar viitorul se viseaza!"




Gandul doi:




"Imagineaza-ti ca nu exista Rai,
E usor daca încerci
Nici Iadul sub noi
Deasupra noastra doar cerul.”
John Lennon – Imagine



"Realitatea înseamna mai mult decât un simplu vis, mai mult decât imaginatia care exista în mintea noastra. Realitatea este traita de foarte multi doar cu trupul, sufletul fiind pierdut undeva, pe parcursul existentei, fortat de circumstante.Viata ar fi usoara daca nu ar exista un Rai la care sa ajungem cu propriile reguli însa foarte banala fara un sfârsit, fara un trecut mai mult sau mai putin placut, fara un prezent impresionant ce fascineaza viata si declanseaza emotii puternice în noi.Fara sperante, fara încercari sfârsitul poate fi provocat însa fara acel presupus Iad putem face mai multe greseli inconstiente. Gândul la supravietuire în infern este prea diabolic provocând frica pentru unele suflete.Daca deasupra noastra ar exista doar un cer infinit spre care nimeni nu ar ajunge si în spatele caruia nu ar exista nimic, totul ar fi foarte diferit de ceea ce e acum, de tot ce traim.Mereu sunt alegeri de facut, drumuri de ales si întotdeauna doar unul este cel mai bun. Daca e diferit nu înseamna ca duce spre un dezastru, un esec…Muzica este modul de a exprima sentimente, gânduri si trairi din cursul vietii. Versurile sunt posibile realitati tragice, socante, urmate de vise cel mai probabil irealizabile si sfârsituri inconstiente. Muzica este un refugiu greu de gasit si de urmat, de aceea cine nu o poate simti nu o întelege. Sunt doar suflete transpuse pe hartie…MUZICA nu mai este un divertisment, muzica a devenit istoria sufletelor!"





Dragii mei prieteni va rog sa imi permiteti luxul de a fi putin subiectiv astazi si de a vorbi "in culori calde" despre cineva iubit sufletului meu.

Ne-am obişnuit să luăm din muzica şi poezia sa şi balsam, şi venin, şi suferinţă, şi aer, şi energie, fără să ni se ceară vreodată ceva înapoi.

Uneori spiritul său ne cotrobăie prin suflete ca şi cînd ar fi la el acasă, alteori muzica lui ne pătrunde pînă-n măduva spinării, deseori poezia lui se amestecă dimpreună cu sîngele nostru, otrăvindu-l sau, dimpotrivă, oxigenîndu-l, iar dintotdeauna ne bîntuie visele şi iubirile aidoma amantului sau amantei aşteptat/e de o viaţă şi venind niciodată …

Ne-am abandonat fiecare in cantecele sale.

Distins ca un aristocrat căruia eleganţa îi e la fel de naturală ca respiraţia. Relaxat ca un sihastru care are acces la înţelesurile lumii. Umil ca un vagabond, care, strângându-şi pălăria la piept, nu îndrăzneşte să ceară. L. Co. n-are nevoie să ceara, el primeste daruind.

Vorbeste despre moarte, iubire si ce inseamna a-ti asuma riscurile, marturisind, senin, ca a invatat sa accepte binele din viata, pentru motivul simplu ca trebuie sa fii recunoscator pentru ceea ce ai.

Candva spunea zambind ca : "este dificil sa-l inveti pe un caine trucuri noi". Pentru ca exista lucruri in viata pe care nimeni nu le poate controla, cum este "un soi de noroc" pe care il ai sau nu, reteta de a fi impacat cu tine insuti este sa eviti nemultumirea ...

si ca:

"Nu stii nicioadata cu adevarat daca vei fi capabil sa devii persoana care vrei sa fii", pentru ca excelenta depinde de atatea conjucturi si "mistere conectate", incat nu poti sa fii artizanul deplin al propriei vieti.

Va rog sa imi permiteti sa ma retrag discret si sa las muzica si versul sa vorbeasca.

Ps.
Va recomand nu doar sa il ascultati, ci sa il si cititi pe Mister L. Co in versuri (The Spice Box of Earth - Cutia cu mirodenii a planetei, Flowers For Hitler - Flori pentru Hitler), sau in proza (The Favorite Game - Jocul favorit, Polirom, 2003, Beautiful Losers - Frumoşii învinşi, Polirom, 2004), dupa cum va place.













Astazi dragi prieteni va propun sa vorbim despre semne … si relatii interumane.


Cand semnele din jurul tau se schimba, ceva se schimba si in tine insuti sau invers, daca ceva din substanta ta se modifica, lumea din jurul tau ia o alta infatisare.

Constient sau inconstient,ne setam lumea (noastra) pe potriva noastra; mediul nostru suntem noi (spune-mi cu cine umbli, ca sa-ti spun cine esti).

Frecventam doar anumite cercuri, socializam doar cu anumite persoane, ii alegem pe ceilalti dupa masura chipului nostru, iar o parte din sufletul nostru lucreaza in prietenii si iubitii nostri. Ei sunt lumea mea, ei sunt limitele sufletului meu, ei ne bantuie ei ne stapanesc, ei ne dau un chip si ei ne im-plinesc. Ei constituie cartea mea de vizita, ei ma legitimeaza sau ma dis-crediteaza.

Este o lege simpla a relatiilor interumane: cu cat cunoastem mai multi prieteni ai cuiva, cu atat acela castiga mai multa incredere din partea noastra. "Pari credibil, insa daca nu-ti cunosc 'casa' nu-mi pot risca increderea in tine".

Suntem un palat cu sute de camere ce simbolizeaza cartile ce le citim, prietenii, familia, preocuparile noastre curente, visele noastre si tristetile noastre. Cu cat cineva cunoaste mai multe camere din noi, cu atat vulnerabilitatea noastra (cunoscand, intr-un fel, cuceresti) se transforma in putere ( in aceast context, puterea insemnand gradul de incredere ce ni-l acorda celorlalti).

De ce se transforma in putere?

Care este misterul acesti dialectici ce transforma vulnerabilitatea in putere?

E simplu. A cunoaste inseamna a cuceri si, in acelasi timp, a te lasa cucerit. Acest aparent paradox explica de ce ne simtim 'inlatuiti' de cineva despre care noi cunoastem mai multe decat cunoaste el despre noi. Daca tu cunosti mai multe despre mine decat stiu eu despre tine, atunci inseamna (printre altele) ca raportul de putere intre mine si tine iti este defavorabil. Ce stii tu despre mine te inlantuie pentru ca lipseste reciprocitatea acestei cunoasteri, reciprocitate ce anulata te situeaza intr-un con de umbra relational.

Cu cat cunosc mai putine lucruri despre tine cu atat sunt mai liber de lumea ta.

De ce oare spunem "nu vreau sa stiu asta", " nu ma intereseaza" ?

E riscant, caci orice cunostinta noua ne penetreaza spatiul nostru simbolic, fiecare nou sens prezinta riscul de a agresa sensibilitatea, de a zgudui ceva din temeliile naturii noastre umane.

Fiecare zi este o aventura cognitiva caci tot ce avem si tot ce suntem constituie un instrument de cunoastere.
Asadar, nu exista cunoastere neutra in acelasi mod in care nu exista zambete neutre.

Despre semne, se spun si s-au spus multe... semiotica este cea le studiaza.

Semnele ascund: trairi, emotii, mesaje.


Va invit sa va rupeti pentru un moment de rutina si de cotidian urmarind scurt metrajul Semne (Signs) ,premiat la Berlin.

Regia filmului este semnata de Patrick Hughes iar in rolurile principale apar Nick Russell si Kestie Morsaai.

Este o poveste frumoasa despre doi “oameni ai muncii” care abia daca isi gasesc timp pentru viata personala. Dar iubirea isi face drum in viata lor…

Sa fie vorba numai despre comunicarea dintre doi oameni foarte ocupati si putin timizi?


Va las pe voi sa descoperiti semnificatii si semne noi …


Vizionare placuta! … pentru ceva mai bine de 12 minute.





Dragii mei prieteni va provoc la sanatate si fericire ...
Poate va intrebati: Ce va poate optimiza viata?

Iata cateva sugestii:


SANATATE

1. Mizati pe verde
. Ceaiul verde este o bautura traditionala in China, tara care numara o multime de persoane trecute de 100 de ani. Cercetatorii de la "Medical College of Ohio" au descoperit, in 1997, ca pe langa antioxidantii pe care-i contine, ceaiul verde inhiba formarea si dezvoltarea celulelor canceroase.

2. (Re)Descoperiti spirulina.
Spirulina constituie, realmente, o sursa unica de oligoelemente si de acizi grasi esentiali, ale caror proprietati in prevenirea imbatranirii nu mai trebuie demonstrate... Rezultatul: o cura cu spirulina (capsule) aduce un surplus de tonus si de vitalitate.

3. Imitati albinele. Si convertiti-va la... miere si polen. Un studiu recent efectuat intr-un spital din New York a demonstrat ca ele actioneaza pozitiv asupra colesterolului si a trigliceridelor. Este de retinut faptul ca speranta de viata la apicultori este superioara celei a populatiei in general.

4. Crutati-va partenerul (partenera) de viata.
- 5% din cazurile de cancer pulmonar nu se datoreaza fumatului activ, ci celui pasiv, cand fumator este tovarasul de viata sau colegii de birou. Un studiu american a constatat o crestere cu 23% a mortalitatii coronariene la barbatii nefumatori, casatoriti cu femei fumatoare.

5. Tineti sub control tensiunea arteriala.
Odata cu trecerea anilor, tensiunea arteriala afecteaza tot mai grav speranta de viata. Prevenirea ei se bazeaza pe punerea in practica a unor reguli de viata bine cunoscute: exercitiile fizice, regimul alimentar echilibrat, sare cu masura si - daca e necesar - reducerea excesului de greutate.

6. Beti apa cu paharul mare.
Cercetatorii americani au demonstrat ca peste 5 pahare cu apa baute pe zi reduc cu 60% riscul afectiunilor cardiace.

7. Atentie la insulina ! Hormon-cheie al metabolismului - adica al utilizarii energiei alimentare - insulina accelereaza procesul de imbatranire,atunci cand este produsa in cantitate prea mare. Morala: zaharul putin vamentine tineri. Mancati miere!

8. Supravegheati-va ereditatea.
Fiecare dintre noi este dotat cu o mostenire genetica pe care ar trebui sa o studiem indeaproape, pentru ca - adeseori - prezentam aceleasi predispozitii la o boala sau alta ca si parintii sau bunicii nostri.

9. Spalati-va pe maini
. O igiena ireprosabila a mainilor (4 spalari pe zi) va permite sa contractati cu 25% mai putine guturaiuri si cu 50% mai putine gastroenterite, comparativ cu persoanele care se spala pe maini o singura data pe zi.

10.Faceti siesta.
O echipa de cercetatori de la Universitatea din Boston a demonstrat ca o siesta facuta la mijlocul zilei poate face sa dispara semnele de oboseala a creierului si sa sporeasca performantele de memorie.Ei au constatat, de asemenea, o ameliorare cu 20% a capacitatii de invatare la persoanele care pot sa doarma in orele de pranz ...

11.Evitati medicamentele combinate.
Cardiacii care iau medicamente pentru inima, darsi aspirina, prezinta un risc de criza cardiaca cu 75% mai mare decat ceicare evita aceasta combinatie - arata un studiu efectuat recent in Scotia pe 7000 de subiecti.

12.Inveliti-va.
Conform unui studiu realizat la Universitatea din Lille, scaderea brusca de temperatura sporeste cu aproape 13% riscul unei crize cardiace.

13.Curatati tastatura calculatorului.
Bacteriologii de la Universitatea Arizona au constatat ca aceasta contine- in medie - 25 .000 de germeni microbieni, adica de 300 de ori mai mult decat colacul toaletei de la o institutie publica.

14.Mergeti cu picoarele goale prin roua:
- mergeti cu picioarele goale prin iarba udata de roua (atentie la viespi!). Practica asta o facea un pastor din secolul XIX, precursor al terapiilor alternative, in fiecare dimineata, pentru antrenarea rezistentei fizice ...

15.Incercati Homeopatia
. Studiile tind sa demonstreze tot mai mult ca homeopatia face sa dispara numeroase simptome, mai ales cele ale fibromyalgiei, adica oboseala cronica,de care sufera 1-2% din totalul populatiei de pe glob.

ALIMENTATIE


16.Ciocniti paharele. Pentru dr. Leonard Guarant de la Institutul de tehnologie din Massachusetts, consumul zilnic de vin (maximum 3 pahare) prelungeste speranta de viata cu aproape 30%.

17.Limitati consumul de carne
. De aproape 50 de ani, studiile epidemiologice atrag atentia oamenilor de stiinta asupra anumitor patologii cronice asociate consumului de carne. La modul ideal, un adult n-ar trebui sa ingereze mai mult de 120 g de carne de vita pe saptamana.

18.Votati cu otetul de mere. Utilizarea ca remediu a otetului de mere a fost popularizata de un medicamerican din Vermont, dr. Jarvis. Acesta a constatat longevitatea exceptionala a persoanelor care-l consumau si a inceput sa il prescrie pacientilor sai (in doze moderate) datorita virtutilor sale drenante.

19.Mancati ciocolata
. Prestigiosul "British Medical Journal" a publicat recent un studiu efectuat pe 8000 de subiecti, demonstrand ca la cei care consumau o cantitate modesta de ciocolata (intre 1-3 tablete pe luna), riscul mortalitatii era mai scazut cu 36% decat la cei care nu consumau ciocolata deloc.

20.Nu neglijati usturoiul !
Dupa ce-au descoperit un numar foarte mare de centenari in comitatul Jinshan, specializat in cultura usturoiului, cercetatorii chinezi au ajunsla concluzia ca acesta prelungeste viata . Usturoiul are capacitatea de a reduce tensiunea arteriala.

21.Nuci, tofu si fasole. Cercetatorii din Toronto au descoperit faptul ca la persoanele care au introdus - timp de o luna - in alimentatia lor obisnuita, nuci, tofu si fasole, nivelul colesterolului a scazut cu 30%.

22. Nu sariti peste micul dejun !
La persoanele care obisnuiesc sa manance dimineata,cazurile de obezitate sunt cu 44% mai putine decat la cele care se abtin.

23.Banane in fiecare zi. O banana pe zi aduce 400 mg de potasiu, care permite reducerea cu aproape 40% a riscului unui atac cardiac !

24.Nu uitati merele
. La persoanele care cedeaza in mod regulat tentatiei de a musca dintr-un mar, riscurile unor boli cardiace sunt cu 30% mai mici decat la persoanele care rezista acestei tentatii.

25.Salata la ordinea zilei
. Foile de salata verde contin luteina, o substanta din familia carotenoidelor, niste antioxidanti puternici. Luteina pare - astfel -sa joace un rol benefic pentru sanatatea inimii si pentru sistemul imunitar.

26.Savurati desertul "anti-varsta".
Luati doi pumni de fructe rosii (cirese, capsuni, zmeura, coacaze etc.) si stropiti-le cu lapte acru. Indulciti desertul - dupa gust - cu miere si veti obtine un adevarat regal de flavonoide, substante care combat oxidarea, cea care ne imbatraneste celulele.


PSIHOLOGIE

27.Plangeti ! Lacrimile permit evacuarea unui exces de tensiuni daunatoare sanatatii. Longevitatea femeilor s-ar datora capacitatii lor de a elimina toxinele plangand ...

28.Vorbiti cu copacii. Conform invataturii taoiste, copacii au efecte benefice asupra longevitatii: transforma energiile negative in energii pozitive. Strangand in brate un copac, va reincarcati de energie vitala.

29.Iesiti din cochilie.
Activitatile sociale si relationale imbunatatesc speranta de viata: persoanele mai active social fumeaza mai putin, mananca mai sanatos, fac regulat exercitii fizice si stiu sa vorbeasca despre problemele lor.

30.Priviti partea buna a lucrurilor
. Optimistii traiesc mai mult decat pesimistii si prezinta mai putine riscuri de deces prematur. Fericirea si optimismul par, de asemenea, sa sporeasca numarul celulelor noastre imunitare, armele cele mai eficiente ale organismului impotriva bolilor.

31.Traiti momente de frica. Cercetatorii israelieni afirma ca tot ceea ce este susceptibil sa ne faca inima sa bata mai tare, deci sa-i relanseze din cand in cand activitatea, este in favoarea longevitatii.Amatori de filme de groaza, la treaba !

32.Recitati poezii
. Cercetatorii elvetieni au demonstrat ca persoanele care recita poezii, cate o jumatate de ora in fiecare zi, isi reduc considerabil nivelul de stres si deci si riscurile unor maladii cardiace.

33.Studiati
. Cercetatorii californieni au descoperit faptul ca femeile care au luat un bacalaureat sau o diploma de studii superioare sunt mai putin predispuse la bolile de inima decat tovarasele lor mai putin instruite.

34.Bizuiti-va pe inteligenta
. De curand, oamenii de stiinta englezi au publicat un studiu legat de relatia dintre coeficientul de inteligenta (IQ) si longevitate. Conform rezultatelor prezentate pentru o perioada de 60 de ani, indivizii cei mai inteligenti au cele mai mari sanse sa moara ultimii ...

35.Oferiti-va o planta verde
. Persoanele care locuiesc in zona rurala au o speranta de viata superioara celei a orasenilor. Un studiu al Centrului medical din Tokio a demonstrat ca populatia urbana care traieste in apropierea spatiilor verzi imbatraneste mai greu.

36.Raporturile cu mama.
Un studiu al Scolii medicale de la Harvard a demonstrat ca persoanele aflate in relatii "reci" cu mamele lor sunt expuse unor riscuri mult mai mari (cu 91%) de a contracta o boala grava, in perioada vietii adulte.

37.Asterneti-va sentimentele pe hartie.
Dr. Pamela Peeke de la Universitatea din Baltimore va informeaza: "Trei minute pentru a exprima cateva ganduri intr-un jurnal sau cateva cuvinte adresate in scris unui prieten sunt suficiente pentru a calma starile de stres". Dovada? Dupa 4 luni de incitare la scris, 47% din pacientii astmatici aflati in tratamentul ei au manifestat o ameliorare a simptomelor.

38.Mergeti la cinema.
Vizionarea unui film sau a unui spectacol de teatru sau prezenta in sala de concerte ne ajuta sa traim mai mult - acestea sunt concluziile unui studiu suedez realizat pe 12.000 de persoane. 36% dintre pasionatii de manifestari culturale au atins,efectiv, suta de ani, fiind inca in putere, pentru ca aceste distractii stimuleaza functionarea sistemului imunitar!



Despre mine

Fotografia mea
Draga prietene hai sa povestim despre "viata in culori deschise" ... sa impartasim emotii pozitive si idei creative ...sa invatam sa "dam mai departe", pentru ca "dincolo de un anumit punct, putem evolua doar impreuna".

Vizitatori


Get a playlist! Standalone player Get Ringtones